CONSILIUL LEGISLATIV

Aviz nr. 176 / 2016

Dosar nr. 91 / 2016

AVIZ

referitor la propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie nr.217/2003 (republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.365 din 30 mai 2012)

Analizând propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie nr.217/2003 (republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.365 din 30 mai 2012), transmisă de Secretarul General al Senatului cu adresa nr.B6 din 05.02.2016,

CONSILIUL LEGISLATIV

În temeiul art.2 alin.(1) lit.a) din Legea nr.73/1993, republicată şi art.46(2) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Legislativ,

Avizează favorabil propunerea legislativă, cu următoarele observaţii şi propuneri:

1. Propunerea legislativă are ca obiect modificarea şi completarea   Legii nr.217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în vederea îmbunătăţirii cadrului legislativ în materie.

Prin obiectul său de reglementare, propunerea legislativă se încadrează în categoria legilor ordinare, iar în aplicarea prevederilor art.75 alin.(1) din Legea fundamentală, prima Cameră sesizată este Senatul.

2. Potrivit uzanţelor normative, titlul trebuie reformulat, astfel:

„Lege privind modificarea şi completarea Legii nr.217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie”.

3. Sub aspectul structurării prezentei propuneri, este necesar ca intervenţiile legislative preconizate să fie prevăzute într-un articol unic, căruia să îi fie subsumate 4 puncte, în următoarea redactare:

„Articol unic. - Legea nr.217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.205 din 24 martie 2014, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. După alineatul (5) al articolului 8 se introduce un nou alineat, alin. (6) cu următorul cuprins:

2. Articolul 12 se modifică şi va avea următorul cuprins:

3. Alineatul (3) al articolului 23 se modifică şi va avea următorul cuprins:

4. După alineatul (3) al articolului 23 se introduce un nou alineat, alin.(4) cu următorul cuprins:”.

4. La actualul art.1, referitor la norma propusă pentru art.8 alin.(6), fără a ne pronunţa asupra oportunităţii soluţiei legislative propuse, semnalăm că textul trebuie reanalizat sub următoarele aspecte:

a) Referirea generică la „structurile specializate de la nivel central” ale Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice nu este suficientă pentru desemnarea respectivei structuri competente. Este necesară, de aceea, indicarea expresă a „structurii” avute în vedere.

b) Din utilizarea expresiei „instrument adresat poliţiştilor în scopul … sancţionării acestor infracţiuni” rezultă, în mod incorect, că ar exista infracţiuni care să fie sancţionate de către poliţişti. Este necesară, de aceea, eliminarea din text a respectivei precizări.

Pe de altă parte, în ceea ce priveşte natura juridică a manualului prevăzut de text, trebuie subliniat că, potrivit art.131 alin.(3) din Constituţia României, republicată, parchetele conduc şi supraveghează activitatea de cercetare penală a poliţiei judiciare. În aplicarea acestui principiu, Legea nr.364/2004 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare, republicată, cu modificările ulterioare, stabileşte prin art.8 alin.(1) că  „Organele de cerecetare ale poliţiei judiciare îşi desfăşoară activitatea sub conducerea, supravegherea şi controlul procurorului, fiind obligate să ducă la îndeplinire dispoziţiile acestuia”, iar prin alin.(3) că „Organele ierarhic superioare ale poliţiştilor care fac parte din poliţia judiciară nu pot să dea îndrumări sau dispoziţii privind cercetarea penală, procurorul fiind singurul competent în acest sens”.

c) Referirea la „investigaţiile preliminare” pe care le-ar desfăşura procurorii nu este corectă, ţinând seama de fazele procesului penal. Pe de altă parte, instituirea, la nivel de lege, a necesităţii utilizării de către procurori a unui „manual” întocmit de două ministere apare a nu fi compatibilă cu dispoziţiile referitoare la statutul procurorilor din cuprinsul art.3 alin.(1)  din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora „Procurorii numiţi de Preşedintele României se bucură de stabilitate şi sunt independenţi, în condiţiile legii”. În aceeaşi măsură, soluţia legislativă propusă nu ţine seama nici de dispoziţiile art.62 alin.(4) din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, potrivi cărora: „Parchetele sunt independente în relaţiile cu instanţele judecătoreşti, precum şi cu celelalte autorităţi publice”.

5. La actualul art.2, pentru corectitudinea exprimării, este necesară eliminarea virgulei care precedă sintagma „vor beneficia de instruire”.

Pe de altă parte, textul trebuie reanalizat, întrucât din redactare nu rezultă ce anume se are în vedere prin utilizarea expresiei „conform noilor prevederi legislative”.

6. La actualul art.3, referitor la norma propusă pentru art.23 alin.(3), semnalăm că referirea generică la „măsurile de control decise de instanţă” nu este suficientă pentru a se putea determina sfera măsurilor care pot fi luate prin hotărârărârea judecătorească.

Precizăm că nici norma din cuprinsul art.23 alin.(4), propusă la actualul art.4 nu este de natură să clarifice acest aspect, întrucât se referă, tot generic, la o „măsură de control şi prevenire a încălcării ordinului de restricţie”.

Menţionăm că, aşa cum s-a subliniat şi în jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale, normele trebuie să întrunească exigenţele constituţionale referitoare la calitatea legii, respectiv condiţiile de claritate, precizie şi previzibilitate. Or, în lipsa unor precizări exprese referitoare la măsurile de control care pot fi dispuse de instanţă, normele propuse pentru art.23 alin.(3) şi (4) nu întrunesc respectivele exigenţe.

7. La actualul art.4, în plus faţă de observaţiile de mai sus, menţionăm că sintagma „ordin de restricţie” nu se regăseşte în cuprinsul Legii nr. 217/2003, ci doar aceea de „ordin de protecţie”.

Pe de altă parte, referitor la instituirea obligaţiei agresorului de a se prezenta la secţia de poliţie pe durata valabilităţii ordinului de protecţie, trebuie precizat că, potrivit art.31 alin.(4) din Legea nr.217/2003 „Organele de poliţie au îndatorirea să supravegheze modul în care se respectă hotărârea şi să sesizeze organul de urmărire penală în caz de sustragere de la executare”.

În plus, din redactarea propusă nu rezultă cu suficientă claritate care este scopul instituirii acestei obligaţii, întrucât „stabilirea conduitei” agresorului nu se face de către organele de poliţie, ci de către instanţă. Este necesară, de aceea, reanalizarea normei propuse, sub toate aceste aspecte.

PREŞEDINTE

dr. Dragoş  ILIESCU

Bucureşti

Nr.